Există un motiv pentru care anxietatea și atacurile de panică continuă să revină, chiar dacă ai încercat aproape tot pentru a scăpa de ele.



Poate ai încercat psihologi, exerciții de respirație, cărți, suplimente sau chiar medicamente.

Poate ai avut momente în care te-ai simțit mai bine.
Dar după un timp, frica revenea din nou.

Și atunci ai început să te întrebi:

De ce se întâmplă asta tocmai cu mine?

Adevărul este că anxietatea și atacurile de panică nu apar din senin.

Iar ceea ce vei afla în continuare te poate ajuta să înțelegi de ce ai rămas blocat în acest cerc al fricii, chiar dacă ai încercat deja multe soluții.


Nu înseamnă că îți pierzi mințile

Nu înseamnă că vei trăi cu frică toată viața

Și nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine

Vreau să încep să scap de anxietate

Consultație online de 60 minute

Vei afla ce îți menține anxietatea activă

19 €

Ți-au trecut vreodată prin minte astfel de gânduri?


Simt că o să-mi pierd mințile.

✓ Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine.

✓ Mă trezesc dimineața deja cu anxietate

✓ Mi-e frică să plec departe de casă, să călătoresc sau să rămân singur(ă)

✓ Mă prefac că sunt bine, dar nimeni nu știe ce este în sufletul meu.



Dacă te-ai regăsit în aceste rânduri, atunci nu ești aici din întâmplare. Ceea ce urmează poate schimba modul în care privești anxietatea.

Citește până la sfârșit și află cum să scapi de frica de atacuri de panică și să revii la o viață împlinită, fără anxietate, chiar dacă ai încercat deja multe dar fără rezultat.


De exemplu , cum a făcut-o clienta mea Olga ( *numele a fost schimbat pentru confidențialitate ) din Chișinău

Știu cum este să trăiești cu această frică.


Astăzi ajut oameni care se confruntă cu anxietate și atacuri de panică, dar înainte de a deveni terapeut, am trecut eu însumi prin această luptă timp de aproape 6 ani


Mi-era frică să ies din casă, să vorbesc în public și să merg în locuri aglomerate.


frică să rămân singur.


frică să fac schimbări.


În exterior păream bine.

Dar în interior trăiam zilnic cu anxietate,

tensiune și frica unui nou atac de panică.


Cu timpul am început să observ cum această stare îmi bloca viața.


Evitam multe oportunități.


Nu puteam să mă dezvolt și să mă simt cu adevărat liber și liniștit chiar dacă îmi doream mult asta.


Abia când am început să lucrez cu cauza reală a acestor stări, lucrurile au început să se schimbe.


Iar ceea ce am descoperit atunci stă astăzi la baza modului în care lucrez cu oamenii care ajung la mine.

Am avut o clientă, Ana cu o poveste foarte asemănătoare ( *numele a fost schimbat pentru confidențialitate ).

Când am vorbit prima dată, Ana trăia deja de peste un an cu anxietate și atacuri de panică.

Nu mai avea liniște.


Se simțea vinovată față de cei apropiați și obosită să lupte zilnic cu frica.

Încercase multe metode, dar starea continua să revină.


Am început să lucrăm conform metodei mele și, după doar câteva ședințe, Ana s-a simțit mai bine.

Frica a început treptat să dispară .

După câteva săptămâni, anxietatea nu mai era prezentă zilnic, iar Ana a început din nou să simtă liniște și siguranță.


Și schimbarea nu a fost doar legată de anxietate.


Ana a început să înțeleagă de unde veneau aceste stări și de ce trăise atât timp în frică. În cazul ei, rădăcina problemei era legată de experiențe emoționale din trecut și frica de abandon (fiecare persoană este diferită).


Pe măsură ce am lucrat aceste lucruri, viața ei a început să se schimbe.

A redevenit mai liniștită, mai încrezătoare și mai prezentă în propria viață.



A început să se dezvolte în carieră, să comunice mai ușor cu oamenii și să se simtă din nou bine în relația cu soțul ei.

Consultația în care vei înțelege de ce anxietatea continuă să revină și ce trebuie să se schimbe pentru ca mintea ta să înceapă din nou să se simtă liberă și în siguranță.

Vreau să încep schimbarea •19 €

Cum funcționează metoda mea?



Anxietatea nu apare din senin.

De multe ori, mintea rămâne blocată într-o stare de alertă după anumite experiențe emoționale, perioade grele sau stres acumulat.


Chiar dacă pericolul a trecut, subconștientul continuă să reacționeze ca și cum ai fi încă în pericol.

De aceea apar:

✓ atacurile de panică

✓ frica fără motiv

✓ tensiunea permanentă

✓ gândurile obsesive

✓ senzația că „ceva nu este în regulă”

✓ simptomele din corp care te sperie

✓ frica că ai o boală gravă, chiar dacă analizele ies bine


Majoritatea oamenilor încearcă doar să controleze simptomele.

Dar adevărata schimbare începe atunci când lucrezi cu cauza care menține anxietatea activă.

Exact pe asta se bazează metoda mea.

Poate ai încercat deja multe metode.

Poate ai cheltuit bani pe analize, pastile, psihologi sau suplimente… iar anxietatea tot continuă să revină.


De aceea această consultație nu este despre promisiuni false.

Este despre a înțelege ce îți menține frica activă și ce trebuie să se schimbe pentru ca mintea ta să înceapă din nou să se simtă în siguranță.


Uneori, un singur pas corect poate schimba direcția în care mergi de ani întregi.

Iar pentru 19 €, riscul este mai mic decât costul unei singure săptămâni trăite în frică.


Dacă simți că ai obosit să lupți singur(ă), apasă pe butonul de mai jos și scrie-mi:

„Vreau consultația.”

Consultație online • 60 minute • 19 €
Cu respect,
Viorel Turcan
Made on
Tilda